Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a oferit noi detalii cu privire la negocierile pe care le poartă cu reprezentanții Clubului Sportiv al Armatei Steaua București.
Gigi Becali a anunțat că le-a acceptat celor de la CSA Steaua toate clauzele impuse în contractul de închiriere și rămâne doar ca înțelegerea să fie semnată pentru disputarea meciului cu Dinamo în Ghencea.
Totodată, patronul echipei FCSB a dezvăluit că s-a sfătuit cu șeful Jandarmeriei și acesta l-a asigurat că poate să semneze liniștit înțelegerea pentru că nu vor exista incidente și distrugeri, așa cum se tem reprezentanții CSA Steaua.
„Oamenii își fac și ei datoria, sunt ofițeri, le e frică, vor multe garanții. Nu cred că sunt de rea credință. Suflă în iaurt. Bine, dar poți să spui: «Cu Burleanu de ce nu a fost așa?» . Ei zic: «Domn’e, e grad ridicat de risc». Și atunci eu am zis: «Bine, domn’e, atunci ce vrei?». A zis Vali (n.r. Argăseală) că vor milionul. Bine, dă-le ce vor. Am rezolvat clauza de 250 de mii de distrugere. Poliță de asigurare. Bun. Mai vor 750 de mii bilet la ordin… Semnează și biletul. Vor avalizat… Vine, îl avalizez eu că nu au încredere în FCSB că dacă nu au bani în cont… Și să semnez eu ca persoană fizică că am bani în cont. Bine, mă, semnez și asta, să dăm drumul odată. Eu am făcut totul cum au vrut ei. A mai rămas doar să se semneze contractul. Azi sau mâine se va semna. Eu sunt 99,99… Doar să nu vină Talpan iar. Am înțeles că a fost și nu l-au luat în seamă: «Ne fură, ne fură…». Râdeau și ei, ce să facă…
(n.r. despre Valeriu Argăseală) Băi, săracul… Zicea: «Îmi distrug creierii ăștia». Ce e important e că nu e rea credință. N-avem voie pe timpul meciului să denigrăm CSA. Păi, cu ce să îi denigrăm? N-avem cu ce.
Ei spun că atât costă gazonul ăla (n.r. 750 de mii de euro). Așa spun ei. E posibil să fie, pentru că e un gazon special… Clauza e dacă se distruge… Noi am luat de la cineva de specialitate că nu poate fi distrus. Dacă avem deja o notă cu semnătura unui specialist că nu poate fi distrus… E indestructibil, atunci semnează ce vor ei și gata.
Eu le-am acceptat. Acum, trebuie puse în practică. I-am zis: «Băi, Vali, acceptă-le toate că nu avem decât de jucat un singur meci». N-am unde să joc meciul ăsta. Jucam pe Arena Națională, la revedere. Acum, jucăm un singur meci, ne ducem acasă, ne vedem de treaba noastră. Și dacă se distruge, o să pierd un milion și cu asta basta.
Eu mi-am luat toate măsurile. Am vorbit cu șeful Jandarmeriei. Mi-a zis: «Luați-vă măsurile dumneavoastră tehnice și fotbalistice, de pază. Celelalte lucruri de distrugere… Domnule Becali, semnează domn’e pe răspunderea mea. Toate lasă-le în sarcina mea». Păi cum? «Lasă-le în sarcina mea! Nu o să existe distrugeri».
(n.r. O să mergeți la meci?) Am avut două sentimente. De obicei nu mergeam. Ziceau că e noapte, că nu știu ce… Păi, îi e frică leului de pădure vreodată? Și am vrut să mă duc. Dar mi-a zis șeful Jandarmeriei: «Ești liber, te duci unde vrei tu în țara asta și noi trebuie să te protejăm. Doar un telefon dă-mi, dar nu îi mai incita. Să se aplice legea. Ești om în toată firea, să se aplice legea, nu îi mai incita». Și atunci am decis să nu mai merg deloc. Ce ambiție îmi fac cu ei? Când eram tânăr, mergeam în mijlocul lor.
Cum mi-a promis Ciolacu, și să îi dea Dumnezeu sănătate, că a venit un bărbat și a zis: «Nu ne batem joc de bunurile statului, Becali joacă în Ghencea, i-am promis, așa va fi». Acum, vine șeful Jandarmeriei și spune: «Eu răspund de tot, de integritate și de bătăi. Lasă-i în seama mea și o să vezi că nu au timp de incidente, că îi iau direct, le fac dosare și pușcărie direct».
Va fi premieră în România ce facem că eu am oameni deștepți la club. Biletele se vor vinde nominal. Vor fi filmate toate locurile. Iar de vor face ei vreun incident, locul 20, rândul cutare… Îi îndemn: aveți grijă, v-am atenționat. Să nu dați vina pe mine. Vor primi arestări, amenzi, pușcării. Stați în banca voastră. Eu mi-am făcut datoria de creștin.
(n.r. despre incidentele de la negocieri) A venit cineva și a dat cu pietre în mașină (n.r. mașina lui Valeriu Argăseală). Imediat au venit jandarmii și s-a rezolvat. Mie mi-a promis șeful Jandarmeriei: «Lasă-i în seama mea. Dumneata ești cetățean al României și ești liber să mergi unde vrei dumneata. Lasă-mă pe mine să îi arestez».
O să mai fie unul, două meciuri, cine știe, dacă nu avem Arena Națională. Nu îmi trebuie mie scandaluri, nu stau să mă cert. Dar nu aveam unde să joc meciul ăsta cu Dinamo. E păcat. De ce să îl joci cu zece mii de spectatori, când poți să îl joci cu 30 de mii”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER